miercuri, 21 septembrie 2011

Despre dezvoltarea turistica a zonei Vartop (Apuseni) in stil romanesc autentic

Intamplarea face ca in ultimii ani am ajuns mai rar in zona Vartop-Arieseni. Mai précis, nu am fost deloc in 2009, am fost o data in vara lui 2010 si o data in vara acestui an. Iarna nu am mai mers, caci oricum nu ma atrage nebunia de la baza partiei de schi si nici preturile exagerate la schi-lift. In fine, as vrea sa povestesc putin despre cum e vara la Vartop... Si chiar nu scriu acest material cu intentia de-a fi din nou impotriva, „Gica-contra”, nemultumita, carcotasa sau in vreun alt fel similar, ci pur si simplu aceste doua experiente de cateva zile in zona m-au facut sa vreau sa povestesc despre asta.



Imi amintesc de anii 1996-2000, cand tocmai venisem in Oradea si descopeream Muntii Apuseni alaturi de „Cercetasii Romaniei”... Vartopul era una din destinatiile noastre preferate: o zona pitoreasca, unde ai ce face in natura, de unde mai porneam spre Padis si unde mergeam la schi iarna-desi si pe vremea aceea preturile de urcare cu schi-liftul erau mult prea mari comparativ cu alte partii din tara. Imi amintesc ca atunci locul era inca relativ autentic, exista doar cantonul ROMSILVA ca si spatiu de cazare si ceva la baza partiei, poate inca vreo doua-trei case de vacanta ascunse pe undeva, iar versantul opus acesteia era punctat de „mutaturi” - case temporare, de vara, ale motilor. Cam asta puteai sa vezi la Vartop, in afara de natura „neatinsa”, asa cum ne place sa vorbim mai ales strainilor despre natura Romaniei. Bineinteles, WC-ul era tot „in natura”, dar destul de bine marcat...

Au trecut doar 15 ani si, evident, Vartopul (ca si intreaga Vale a Ariesului dealtfel) „s-a dezvoltat turistic”: acum exista mult mai multe spatii de cazare, inca o mini partie de schi langa cea veche, precum si o noua partie cu telescaun. Exista o serie de tarabe la baza partiei, unde poti cumpara de la placinte pana la diverse obiecte nefolositoare fabricate cel mai probabil in China. Tot aici gasim si o aglomeratie de casute improvizate (unele in vechi remorci cu aspect ponosit) unde se inchiriaza schiuri, placi si alte accesorii pentru sporturile de iarna. In ultimii ani, undeva in zona limitrofa acestor ... stabilimente, sa zicem, gaseam in mod constant in zapada o groapa de vreo 3 metri diametru de unde se ridica un fum negru si urat mirositor, nicidecum natural, caci venea de la gunoaiele care erau aprinse acolo.



Vara, locul a devenit tot mai urat (cel putin mie mi se pare urat), caci nu mai era zapada care sa acopere mizeria, santurile, eroziunea, gramezile de pamant si moloz depozitate aiurea, si nu prea era nici iarba verde, altfel specifica zonei. S-au creat noi drumuri de acces in diverse locuri cu noi constructii, si de o parte si de alta a soselei. Mai mult, spatiile de cazare – pensiuni, vile, hoteluri, cabane – sint imprastiate pe unde s-a putut, asa incat sa fie relativ aproape de partiile de schi (uneori chiar atat de aproape incat sa permita turistului „sportiv” sa sara din cabana direct in telescaun), iar despre stilul in care sunt construite mai bine nu-mi exprim parerea, caci nu sint arhitecta ca sa stiu cum ar trebui sa arate sau ce impresie sa faca o astfel de constructie intr-o zona aflata la limita unui parc natural, la munte, in Romania. Sint si eu o simpla turista care mai merge pe munte si are oarece pregatire de ghid, careia ii place sa fie in natura si s-o protejeze de alti ... turisti – si nu numai.


Va spun sincer ca am venit si anul acesta cu o MARE dezamagire in suflet de la Vartop. Am ramas cu impresia ca nu s-a schimbat absolut nimic acolo in ultimii aproximativ 5 ani, iar daca exista modificari, ele nu sunt benefice zonei. De fapt, poate ca s-a construit mai mult, categoric exista mai multe cabane si pensiuni, insa in rest, nu am observat progrese: aceeasi mizerie domneste peste tot, aceeasi dezordine o gasim in jurul fiecarei constructii, aceleasi drumuri facute dupa bunul plac al fiecarui proprietar, fara nici o coerenta, aceleasi gramezi de gunoaie si resturi de la constructii, aceleasi tarabe obosite, peticite, aceeasi atmosfera deprimanta. Ce am mai gasit nou au fost o serie de captari de apa la fel de intamplator alese ca si locul unde au fost construite pensiunile, precum si multe constructii de vanzare – din care unele neterminate... A trebuit sa urc destul de mult pe coasta opusa partiei ca sa gasesc ultimele case motesti de vara care au mai ramas din cele initiale. De fapt, daca nu ar fi fost cateva vaci, oi si cai prin zona m-as fi gandit ca motii au renuntat sa mai foloseasca terenurile de aici ca si pasuni – dar nu e cazul, se pare ca avem acum un melange interesant intre turism si pasunat traditional, deoarece noi in cele doua zile cat am stat aici ne-am trezit cu masina lovita de copita unui cal si cu oile traversand chiar spatiul din fata cabanei unde stateam pe putina iarba existenta... Probabil ca nimeni nu vrea sa renunte la interesul lui: nici orasenii care vin la munte sa ia o gura de aer curat, nici localnicii care trebuie sa-si creasca animalele cumva. Iar autoritatile, sincer vorbind, nu prea stiu sa faca ordine in propria ograda, lucru vizibil de la o posta. Ma intreb daca exista vreun plan de urbanism al zonei sau daca e respectat. Oricum ar fi, NU SE VEDE!!!! Asa cum sint prea putine locuri in Romania in general unde planificarea teritoriala sa fie un punct tare...


Pe langa toate aceste detalii care se refera mai mult la aspectul zonei si la cum se fac lucrurile aici, mai exista si cele care tin de noi, oamenii, cei care le facem si cei care venim in astfel de locuri sa ne bucuram (sau nu...) de tot ce au ele de oferit. Daca la o simpla plimbare intre cele doua partii era sa fim calcati de cateva ATV-uri care faceau raliu pe drumul in constructie, iar cand am incercat sa gasim o terasa draguta unde sa bem o cafea a fost imposibil, ce sa mai vorbim despre femeia care vindea ciuperci depozitate in lazi asezate in gropile pline de praf de pe marginea drumului? Ce sa mai spun despre cum arata micul (si singurul) magazin din intreaga zona, care dealtfel serveste si de bar cu o asa-zisa terasa (doua banci, doua scaune si o umbrela) plasata in statia de autobuz care e si loc de parcare si autostop? Inutil sa mentionez calitatea serviciilor pe care le primesti ca turist la unele (har Domnului, nu toate!) din noile pensiuni, vile, hoteluri din zona – asta in cazul in care esti primit, caci unele servesc masa de exemplu doar pentru cei cazati acolo. Definitia lor pentru „ospitalitate” nu cuprinde posibilitatea de-a lua doar masa (daca de exemplu esti in trecere). In fine, aici turismul e mai ... special, putem spune chiar autentic, nu? De fapt, experientele mele au aratat ca nu doar aici, in Apuseni, ci aici in Romania, turismul se face cam in acest fel si are cam acest impact. Nu vreau sa generalizez, insa exemplele de acest fel din tara noastra sint chiar foarte multe.


Ma gandesc deja cu tristete la iarna care vine, caci probabil nu voi rezista psihologic sa mai vin aici la schi – nici macar pentru schi de tura – avand in vedere aglomeratia, galagia, muzica de pe partie, gunoiul omniprezent, sirurile interminabile de masini parcate pe marginea drumului - in lipsa unor locuri de parcare amenajate, dezordinea si haosul pe care le-am gasit mereu la Vartop in ultimii ani. Si ma mai gandesc cu mare indoiala la asa-zisul succes al turismului de aici, din aceasta parte importanta a Apusenilor, la viitorul zonei in sine, la ce se va alege de natura acestor locuri si la cum vor arata ele daca „dezvoltarea” va continua in acest mod: neplanificat, incoerent, arbitrar, inestetic, total strain de specificul local. Eu chiar cred ca aceste lucruri care nu se intampla sau se intampla asa cum nu e bine nu tin de o lipsa de fonduri sau alte scuze care ar putea fi invocate de autoritati, de proprietari, de localnici. Cred ca ordinea din jurul casei tine de buna crestere a fiecarui individ, curatenia locurilor in care ne petrecem timpul tine de bunul simt, de cei sapte ani de-acasa daca vreti, adica sint lucruri a caror masura e data de respectul pe care ni-l acordam noua insine – pe care in mare parte il invatam, in prima faza, in sanul familiei. Iar modul cum proiectam o cabana intr-o zona de munte ca aceasta, modul cum construim aici, planificarea dezvoltarii unei statiuni turistice si alte lucruri similare tin de calitatea educatiei noastre in afara familiei-in scoli, in facultati, in grupul nostru de colegi si prieteni... Pana la urma, poate ca daca mergeti la Vartop si priviti cu atentie, veti vedea masura gradului de civilizatie al unei parti din Romania secolului 21!

Dar pana la urma, ce conteaza ce crede un simplu turist, cand exista atatia specialisti in turism si dezvoltare in Romania si atatea persoane care pana la urma decid pentru noi cum sa se faca turismul?

Nota: Imi cer scuze daca pozele nu sint foarte estetice, tind sa cred ca este mai degraba din cauza subiectului lor decat a nepriceperii mele. Daca dati clic pe ele le puteti vedea mai mari si puteti observa detaliile.