Am inteles! Sau cred, cel putin, ca am inteles… Traim vremuri tulburi, e adevarat, asa de
tulburi ca ne tulbura si propria identitate, inclusiv aspectul de gen. Rolurile
de gen sint deja demult « depasite », ar zice unii, dar eu abia acum,
de curand, am inteles in ce fel. Si nu prea e asa cum s-ar crede la o prima
vedere : ca femeia nu mai trebuie sa fie casnica si gospodina perfecta
(acesta nu mai e scopul ei in viata si rostul ei in lumea asta ...tulbure).
Dar oare de ce
peste tot unde se vorbeste despre emanciparea femeii, egalitate de drepturi si
de sanse, « gender mainstreaming » etc., rolul barbatului este
absolut ignorat ? De ce vorbim numai despre ce ar mai trebui sa faca si
cum sa mai fie femeia, nu si barbatul ???
Caci oare schimbarea
unora nu-i afecteaza puternic si pe ceilalti ? BA DA, evident ca da !
Pai si atunci de ce nu punem cartile pe masa odata ?
Normal ca daca
femeia nu mai e exclusiv casnica, treburile ce tin de casa pe care ea nu mai
poate sa le faca (deoarece, de exemplu, merge la serviciu tot 8-10-12 ore pe zi
ca si barbatul) raman nefacute. Sau credeti ca barbatul, partenerul ei, le va
face in locul ei ? Cand ? Si de unde va sti cum, daca mamica nu l-a
invatat acum vreo 30-40 de ani, cand baietii inca erau crescuti ca sa primeasca
totul pe tava acasa ? Va spun eu, cazurile in care barbatul va prelua o
parte din sarcini sunt rare, poate chiar rarisime, poate chiar exceptiile de la
regula... Cam putine « gospodarii » am vazut in care imparteala
muncii si a responsabilitatilor legate de casa sa se faca in mod egal, ca si
sansele si drepturile. O sa ziceti ca asta tine de fiecare cuplu, de
intelegerea dintre ei etc, dar eu cred ca e o chestiune mult mai larga... (sa va dau un exemplu : care femeie o sa
lase barbatul sa intinda hainele cand va vedea ca modul lui de-a le intinde le
face sa trebuiasca mai apoi calcate de cineva-care nu va fi el... ?? E cam
greu sa te abtii si sa-l ajuti sa invete, nu ? Iar pt el la fel, e cam
greu sa inteleaga cum ar trebui sa faca si sa si accepte « critica
constructiva »...)
Stati sa vedeti
cand cuplul mai are si copii !
Veti spune, iar,
ca « voi ati vrut-o, voi ati vrut emancipare, voi ati cerut sa mergeti la
serviciu si sa fiti egale cu barbatii ». Da, asa este, dar
« noi » nu am cerut ca restul treburilor, cele de acasa, sa ne ramana
tot noua in sarcina ! Nu am cerut ca tot noi sa ne ocupam in continuare
cel mai mult de copii pana la varste avansate si nu am cerut nici ca serviciul
nostru sa fie, uneori, mai prost platit decat al barbatilor. Dar mai mult, nu
cred ca noi sintem « vinovate » (prin prisma emanciparii, cum s-ar
zice) pentru faptul ca barbatii nu mai stiu cam care le e rostul si cum sa actioneze in aceste circumstante.
Ce-i drept, era
mai simplu inainte, cand rolul fiecaruia era clar, bine delimitat, ca o fisa
postului : barbatul vaneaza si lupta, femeia gateste si spala – sau, ma
rog, versiunea moderna : barbatul aduce bani in casa, femeia ii
cheltuieste... (lucru pe care-l plateste scump, cu timp mult dedicat cumparaturilor,
timp petrecut apoi in bucatarie, timp si efort pentru curatenie etc.).
Acum, cu
emanciparea asta, totul a devenit foarte confuz, caci rolurile nu mai sint bine
delimitate : fiecare poate face de toate ! Daca vrea, femeia poate
castiga mai mult decat barbatul si poate fi cea care aduce banii in casa. Daca
vrea, barbatul poate fi casnic si poate avea grija de copii (ma rog, fara sa
alapteze J). Iata ca avem libertatea de-a alege cum
sa fim si ce sa facem, dar se pare ca aceasta libertate aduce cu sine, vorba
francezului, « l’embarras du choix », adica alegerile se fac
GREU ! Mai ales in societatile in care inca ne mai domina vechile roluri
de gen si vechile obiceiuri despre care va spuneam mai inainte. Cei care cititi
aceste randuri si sinteti barbati, recunoasteti chiar si numai pt voi ca v-ar
fi greu sa acceptati statutul de « casnici », ce-ar zice
lumea ?? Ce-ar zice in primul rand familia, parintii vostri, de
exemplu ? Rusinos lucru ar fi, nu ? Iar pentru multe femei, adesea e
de asemenea ciudat (si unele evita acest lucru) sa-si puna barbatii in situatia
de-a fi cei care castiga mai putin decat ele, de exemplu.
Ei bine,
dragelor si dragilor, ASTA ESTE ! E lumea noastra, noi am creat-o impreuna
si noi trebuie sa ne descurcam prin hatisurile ei. Nu intotdeauna lucrurile ies
asa cum ti-ai imaginat, caci vorbim despre un ansamblu de factori si forte pe
care nu le putem controla si ale caror efecte pot fi uneori neasteptate.
Eu una nu mai
cred in notiunea de rusine si nici in obligatiile sociale ; apreciez, pe
de alta parte, libertatea de-a alege cum vrei sa fii si sa traiesti. Mi-ar
place sa vad in jurul meu mai multa lume care are curajul sa iasa din cutume si
din rolurile dictate de altii acum nu stiu cati ani si sa fie propria lor
persoana, sa se manifeste liber si sa fie, in acelasi timp, sensibili la nevoile partenerilor lor. Ma bucur sa pot castiga mai mult decat
partenerul meu uneori, dar ma simt la fel de bine sa ma sustina el financiar
daca eu nu am de lucru sau daca vreau sa iau o pauza. Ma bucur sa gatim
impreuna, dar si sa montam mobila sau sa intindem haine impreuna.
Uite ce zice si Gary Chapman in 1992 in faimoasa carte despre limbajele iubirii: "Datorita schimbarilor in plan social din ultimii treizeci de ani, nu mai exista un rol bine determinat al barbatului si al femeii in societatea actuala."
Sa fim seriosi, nu cred ca aceasta « emancipare » a femeii este
problema. E usor sa creezi vinovati... Cred ca depinde numai de
noi si de libertatea noastra interioara sa ne alegem rolurile si sa fim
impacati cu alegerile noastre, respectiv cu ceea ce facem datorita lor.
Problematica este o atitudine de superioritate, de lipsa de respect fata de
celalalt ; problematic este orgoliul si dorinta de-a fi un tipar, nu o
persoana autentica.
Imi pare rau sa
vad atatia barbati dezorientati, care nu-si gasesc locul in lume, si atatea
femei dezamagite rand pe rand de partenerii lor din aceasta cauza. Regret ca
uneori, pentru ca o familie sa existe sau sa supravietuiasca, femeia trebuie sa
redevina conform normelor din trecut, deoarece asta e singura modalitate de-a
face barbatul sa-si pastreze increderea in sine si sa nu se piarda pe el.
Atunci ajung sa ma intreb : unde este de fapt egalitatea de sanse? In
aceea ca nu ne dam unii altora nici o sansa sa fim noi insine ?
In aceasta privinta, din pacate, se pare ca sintem egali.
