15.11.2008
Croaţia. Primele două zile.
Am condus două zile ca să ajungem la Dubrovnik – însă în mare parte pe autostradă. În prima zi am pornit din Oradea şi ne-am oprit să dormim undeva dupa Zagreb, într-un orăşel unde existau trei hoteluri. Era de fapt un fel de sat cel unde am dormit. A doua zi de dimineaţă am ieşit la o scurtă plimbare şi ceea ce am văzut mi-a reconfirmat impresia într-un mod foarte plăcut şi neaşteptat: am găsit case frumos aranjate, cu o arhitectura tradiţională foarte asemănătoare cu cea italiană, care păstrează grădinile de zarzavat sau livezile clasice şi adaugă aranjamente florale sau decoraţiuni oarecum moderne. Din păcate nu am reuşit să fac poze, deci sper să pot descrie suficient de bine totul în cuvinte... Mi-a plăcut foarte mult că aici am găsit un pîrîu pe malul căruia şerpuia o potecă şi a cărui apă era curată, iar pe mal, din fericire, nu pluteau mii de pungi de plastic agăţate de crengile copacilor. Totul era frumos, aranjat, îngrijit, curat. Un cârd de raţe ciuguleau zgomotos în curtea unui bloc, iar pe lângă apă am văzut un stârc cenuşiu. Undeva în zonă există şi un parc natural (Plitvice?) - am aflat apoi. Oricum, până acum numai impresii pozitive.
După cum am văzut ulterior, probabil una din resursele naturale cele mai importante ale Croaţiei este piatra. Piatra, deoarece există munţi uriaşi, vegetaţie puţină şi condiţii improprii pentru agricultură. Prin urmare, cred că e simplu pentru oamenii de aici să ia piatra de pe munte şi s-o folosească. Astfel, casele sînt în mare parte din piatră, construite adesea pe versanţii muntelui, cu acoperişul plat şi în terase. În interiorul Croaţiei există şi alte feluri de case, mai clasice. Din nou, ca peste tot, omul se adaptează la mediul natural unde trăieşte...
Am trăt un şoc la ieşirea de pe autostradă spre coasta Croaţiei, deoarece nu ne aşteptam ca peisajul să fie atât de impresionant – însă nici drumul aşa de îngust şi suspendat pe marginea muntelui! În stânga versanţii înalţi – în dreapta hăul care se căsca spre mare. Un soare puternic, o vreme caldă, câţiva nori pitoreşti care se desprindeau lin de vârfurile munţilor. Munţii din Croaţia sînt, în general, golaşi, sau dacă au vegetaţie, ea este formată din specii rezistente la uscăciune şi care pot trăi pe un sol sărac (pin, arbuşti de ienupăr?). Cred ca majoritatea rocilor sunt calcare, şi poate de aceea vegetaţia e aşa de săracă. Oricum, deşi e interesant, peisajul poate deveni puţin dezolant după o vreme-mai ales văzut de la distanţă.
Pe coastă au început, în schimb, să apară pini mai maturi (probabil pin mediteraneean), într-o combinaţie interesantă cu măslini, leandri, palmieri, diverse feluri de cactuşi şi arbuşti şi chiparoşi care ţâşnesc din loc în loc, spre cerul albastru de deasupra, pigmentând peisajul cu siluetele lor întunecate şi suple. În dreapta, apa devenea, din loc în loc, albastră ca turcoazele şi începea să contrasteze cu casele albe, cu stâncile gri sau cu pinii de un verde electrizant.
Ultimele trei ore de drum au fost cele mai dificile, dar şi cele mai frumoase. Peisajul ăsta face tot efortul! În special pentru mine, căci acum sînt pentru prima dată aici şi totul pare ireal. Nu mi-am propus şi nu mi-am dorit niciodată în mod deosebit să vin în Croaţia, dar uite că aşa s-a potrivit şi mă bucur enorm. Este, până acum, un loc minunat şi foarte interesant. Aştept să descopăr Dubrovnikul, în care am reuşit să ne plimbăm pe întuneric doar, prin cetatea veche, dar despre care nu ştiu mare lucru...
1-9 noiembrie 2008
Am venit in Dubrovnik ca sa lucram la dizertatia pentru Master, prin urmare asta am si facut. Scriu aceste randuri, asadar, dupa intoarcerea acasa. Sint cateva impresii post-calatorie.
Pot sa spun ca a meritat sa conducem atata distanta pentru a vedea Coasta Dalmatiei, precum si muntii din Croatia. Calcar cat incape, apa albastra-turcoaz si o vegetatie foarte interesanta, de un verde care contrasta intr-un mod superb cu albastrul apei si al cerului, despartindu-le oarecum.
Dubrovnik are o cetate veche, frumoasa, in care locuiesc oameni si prin care te poti plimba cat vrei, pe stradute inguste cu felinare antice sau prin locurile mai largi, in port, pe ziduri. Nu am apucat s-o vizitam pe toata, dar cat am vazut ne-a lasat o impresie frumoasa.
Despre croati, in schimb, nu am avut aceeasi parere. Sunt, mai intotdeauna, oameni cam reci si foarte putin ospitalieri, care incep sa zambeasca abia dupa ce reusesti sa incropesti un minim de conversatie binevoitoare. Am vazut, insa, multi croati tineri cu copii mici, ceea ce ne-a socat putin, caci in Romania e mai putin obisnuita privelistea...
Croatia merita o vizita – nu neaparat la Dubrovnik (desi este patrimoniu cultural UNESCO) sau Zagreb (unde nu am avut prea multe de vazut, ca eram si in trecere dar poate si pt ca nu am stiut ce sa cautam?) – si pentru livezile de portocali si mandarini, pentru a culege masline din maslinii care cresc pe marginea drumului sau foi de dafin din gardurile vii de pe strada. Si, binainteles, cel mai mult, poate, pentru apa albastra si marea care adaposteste atatea vietati si plante interesante. Noi am reusit sa facem baie in mare la inceput de noiembrie, desi apa nu era calda, dar a fost minunat. Sa va asteptati la multa sare si valuri!
Pentru poze puteti intra pe http://picasaweb.google.com/ioanalook/CroatiaNov2008 , iar pentru sfaturi practice, scrieti-mi ca va ajut!
**
For my English-speaking friends, this time only a summary of the Romanian version :)
Croatia is a wonderful land, especially on the coast and around its mountains, which comprise many National Parks. The limestone landscape round the coast mountains is a bit empty at times, for there is not much vegetation. The Mediterranean (I guess) pine-tree is wonderfully green, in contract with the turcoise sea and the white buildings hanging on the coast.
It took us 2 days to drive to Croatia from Oradea, but it was worth it. If anyone plans a trip and needs any advice, please contact me!
