- Oamenii de azi nu mai stiu nici ei ce vor. Toata ziua alearga si fac multe lucruri, dar nimic pentru suflet, imi zice calugarul cu barba grizonata, care sta tot timpul cand in chilie, cand la schit.
Apoi continua :
- Vor veni timpuri grele, in care ni se va cere sa ne lepadam de Dumnezeu si nu vom mai sti cine sintem. Lumea nu intelege ca modul cum traim acum, in viata asta, ne hotaraste soarta din viata de dupa. Si in ziua de azi, omul face cele mai mari dintre pacate...
Ii spun ca poate deja am inceput sa ne lepadam de Dumnezeu si poate vremurile grele sint deja aici, caci asa iti par lucrurile atunci cand traiesti in vartejul lumii din afara schitului -e greu pentru suflet. El nu prea merge in lume, dar asculta radio si vorbeste cu vizitatorii, insa poate ca altceva l-a facut sa simta si sa stie lucrurile astea, ceva ce eu nu pot intelege...
Am ajuns si eu, dupa muuulta vreme in care am tot auzit de acesti munti, in Buila-Vanturarita, o mica parte din Muntii Capatanii, situata in judetul Valcea, oarecum intre Horezu si Olanesti. Nu mi-am dat seama niciodata de ce ma fascinase asa de mult zona aceasta – poate din cauza numelui ciudat sau poate pentru ca imprejur se gasesc multe sate de olari (iar pe mine ma intereseaza foarte mult ceramica si olaritul...) ?
Din pacate nu am avut la dispozitie decat un sfarsit de saptamana, insa cele doua zile si doua nopti petrecute in zona au fost absolut sublime ! Am reusit sa « furam » si putin din spiritul sacru antropic al zonei, dar si din cel natural. Sambata am mers pe un traseu, de la Barbatesti, pe la schitul Patrunsa, pana in Curmatura Builei (1450 m), mai precis intr-un punct aproape de mijlocul crestei. Duminica am fost la Manastirea Bistrita, unde am fost invitati la masa, am vazut pestera Liliecilor (sau a Sf. Grigorie Decapolitul), am mers putin prin Cheile Bistritei, apoi la Muzeul Trovantilor de la Costesti si cam atat, ca drumul spre Bucuresti e lung...
Mi-a luat cam o saptamana sa-mi decantez gandurile si impresiile despre aceasta experienta, deoarece aproape tot ce ni s-a intamplat a fost foarte interesant. Am stat de vorba cu maicutele vesnic tinere de la Manastirea Hurezi, am fost la slujba duminica dimineata, am parcurs un traseu intreg, desi eram cu totii obositi si nu credeam ca ne vom putea aduna energiile. Traseul a fost, ca orice faci in natura, mobilizator ! Muntele asta e oarecum ca si Scarita-Belioara, doar ca mai mare. Aproape ca nu-l vezi pana nu te apropii putin, iar splendoarea se dezvaluie numai cand incepi sa-l urci. De fapt, ce munte nu este minunat ? Insa fiecare munte cu specificul lui. Cred ca Buila are un aer sacru, intr-adevar, asa cum multa lume spune. Nu stii de ce, nu poti prinde lucrul asta cu mana sau sa-l exprimi rational in cuvinte, insa il simti de indata ce esti acolo. Potecile, padurea, culorile, imaginea schiturilor cocotate pe dealuri, linistea, vantul... desi, in afara de schituri, pe toate le gasesti si in alti munti, dar cu alta semnificatie. Cred ca ideea aceea de vecinatate cu atatea manastiri si schituri care au devenit deja parte din munte si muntele la fel, parte din viata lor, iti da senzatia de apropiere de Dumnezeu si te face sa simti muntele sacru. Cred ca muntele sacru e mai mult in interiorul celor care vin aici cu o anume atitudine, poate intr-un fel ca si cand ar merge intr-un pelerinaj... Noi am fost pe un singur traseu si am avut in cale atatea semne ! Chilia calugarului care parca pazeste muntele, o cruce sapata de timp in trunchiul unui fag batran, salase pentru adapost al celor care merg la schit, casutele calugarilor de la Patrunsa, un mic altar sus pe un varf, dar mai ales muntele in sine, cu brazi, stanci, gentiane pierdute de vara, treceri ciudate prin piatra, paianjeni care-si tes firele impreuna cu iarba... Sa vezi Tara Oltului de sus si sa-ti lasi imaginatia purtata de vant spre culmi mai indepartate, deja pline cu zapada... Dar mai ales, sa te intorci noaptea pe un drum ca-n basmele de demult sau prin padure, la lumina lunii filtrata de coroanele arborilor, ca un reflector urias ce te pazeste de spirite rele (ca poate sint si ele prezente pe undeva...).
Pentru mine, excursia asta a fost cu siguranta o experienta deosebita si abia astept sa ma intorc sa mai descopar alte si alte minunatii. Sint convinsa ca sint pe undeva pe-acolo - si inca in multe alte locuri din tara asta draga. Insa fiecare lucru la timpul lui !
Nu in ultimul rand, vreau sa va mai spun ca zona acestor munti este declarata Parc National, ingrijit si de o asociatie locala (numita - nu intamplator J - Kogayon), care s-a asigurat ca locul sa fie mereu curat, ingrijit si bine semnalizat, asa incat vizitatorii sa se simta cat mai bine acolo si sa aiba toate informatiile necesare sa se descurce pe munte si printre obiectivele turistice. Eu zic ca au reusit foarte bine si sper sa poata continua tot asa !
Daca va plac locurile religioase sau vreti sa le cunoasteti mai bine, va recomand sa mergeti – desi, daca sinteti fete, va va deranja poate traditionalismul care, ca peste tot aproape, ne pune pe o pozitie mai putin apreciativa (nu aveti voie sa intrati in pantaloni in biserici, doar in fusta lunga necrapata, nu aveti voie sa ramaneti la schituri decat in anumite conditii etc.). Dar presupun ca putem aplica proverbul « Cand mergi la Roma, fa ca romanii » si sa respectam spiritul locului, pentru ca pana la urma toate regulile astea sint facute de oameni si nu are rost sa ne blocheze experienta spirituala, zic eu. Mai mult, in imprejurimi exista sate traditionale unde sint convinsa ca mai puteti gasi si alte comori de Romanie, iar muntele insusi e mult mai complex decat am povestit eu aici-caci timpul nostru de explorari a fost limitat.
Mai multe informatii despre Buila-Vanturarita gasiti pe www.buila.ro sau www.kogayon.ro, iar pozele mele pe http://picasaweb.google.ro/ioanalook/HorezuSiBuilaVanturarita2008#. Doamne ajuta !
duminică, 19 octombrie 2008
miercuri, 24 septembrie 2008
Canta in pace / Sing in peace
Senzatia de a-ti cauta cuvintele in toate colturile memoriei, mintii, inspiratiei… Incapacitatea de-a exprima ceea ce simti. Pe scurt, un fel de mirare nichitiana, ceva ce nu stii de unde vine si de ce, dar in care te gasesti adancit(a) dintr-o data si care te amuteste intr-un mod aproape hipnotic.
Cam asta a fost concertul lui Leonard Cohen la Bucuresti, in 21 septembrie 2008. Si rugaciunea abandonarii de sine, caci numai asa ne putem regasi, la un moment dat. Poate...
If it be your will
Cam asta a fost concertul lui Leonard Cohen la Bucuresti, in 21 septembrie 2008. Si rugaciunea abandonarii de sine, caci numai asa ne putem regasi, la un moment dat. Poate...
If it be your will
That I speak no more
And my voice be still
As it was before
I will speak no more
I shall abide until
I am spoken for
If it be your will
If it be your will
That a voice be true
From this broken hill
I will sing to you
From this broken hill
All your praises they shall ring
If it be your will
To let me sing
From this broken hill
All your praises they shall ring
If it be your will
To let me sing
If it be your will
If there is a choice
Let the rivers fill
Let the hills rejoice
Let your mercy spill
On all these burning hearts in hell
If it be your will
To make us well
And draw us near
And bind us tight
All your children here
In their rags of light
In our rags of light
All dressed to kill
And end this night
If it be your will
If it be your will.
http://www.gandul.info:80/poze/distractia/leonard-cohen-la-bucuresti-galerie-foto.html?8006;3211850&type=main_picture&ptr=0
duminică, 7 septembrie 2008
Impresii de Bucuresti III
Azi a fost o zi de turism in Bucuresti. Turism in doua, caci de obicei merg singura. De data asta insa am avut-o companie pe prietena mea, Lavinia. Ne-am decis sa vizitam Muzeul National de Arta al Romaniei (http://www.mnar.arts.ro/), dar doamna de la casa de bilete ne-a informat de cat timp avem nevoie pentru a vedea toate sectiile muzeului si atunci am decis ca ramanem la cea de arta europeana, pentru inceput. Pe langa faptul ca, in ea insasi, cladirea Muzeului de Arta este minunata ca arhitectura si prezentare – fost palat domnesc si regal – si foarte bine intretinuta, galeria de arta europeana ne-a uimit intr-un mod extrem de placut. Am trecut destul de usor printre portretele durdulii imaginate de pictorii italieni ai Renasterii, dintre care doar Tintoretto si Vasari pot sa spun ca m-au impresionat. Am lasat in urma si picturile in linii drepte ale germanilor si austriecilor, iar cand am ajuns la spanioli am inlemnit in fata uriasului tablou al lui El Greco, ce prezinta “Adoratia pastorilor”. Extraordinara lucrare, vraiment! Lumina, forta, sentiment, totul in culori si linii bine trasate, oarecum incredibile… Iar urmatoarea portie de extaz mi-am luat-o cand am ajuns sa pot admira pe viu cateva picturi de Rubens si Rembrandt. « Lupta lui Hercule cu leul din Nemeea » si « Haman in fata Esterei » m-au uimit cel mai mult. Sint tablouri despre care citesti, pe care le vezi in albume, dar cand ajungi in fata lor ramai fara suflu-si asta e un fapt pe care l-am testat de mai multe ori. Uneori nu stim ce pierdem cand ne multumim sa vedem aceste opere de arta in poze sau reproduceri...
Au urmat apoi, desigur, francezii, unde i-am admirat cel mai mult pe Pissarro, Sisley si Monet, dupa care am gravitat putin in jurul a 3 sculpturi ale lui Rodin (cel mai probabil nici una originala, insa frumoase in orice caz), dintre care una era « Sarutul ». Din nou, magnific ! Cand am coborat uriasa scara de marmura spre holul de la intrare al Muzeului, imi venea s-o trag pe Lavinia inapoi, sa mai privesc putin picturile acelea impresionante, doar-doar o ramane ceva din frumusetea aceea si in mine, in sufletul meu, in ochii mei care au vazut prea mult urat in ultima vreme...
Va recomand din toata inima sa vizitati muzeul – si o sa revin cu impresii de la galeria de arta romaneasca !
Au urmat apoi, desigur, francezii, unde i-am admirat cel mai mult pe Pissarro, Sisley si Monet, dupa care am gravitat putin in jurul a 3 sculpturi ale lui Rodin (cel mai probabil nici una originala, insa frumoase in orice caz), dintre care una era « Sarutul ». Din nou, magnific ! Cand am coborat uriasa scara de marmura spre holul de la intrare al Muzeului, imi venea s-o trag pe Lavinia inapoi, sa mai privesc putin picturile acelea impresionante, doar-doar o ramane ceva din frumusetea aceea si in mine, in sufletul meu, in ochii mei care au vazut prea mult urat in ultima vreme...
Va recomand din toata inima sa vizitati muzeul – si o sa revin cu impresii de la galeria de arta romaneasca !
duminică, 24 august 2008
Manaca, roaga-te, iubeste / Eat, Pray, Love
Este o carte WOW scrisa de o femeie din SUA care pleaca in lume sa-si caute rostul. La intoarcere povesteste despre experientele prin care a trecut. Scrie la modul sincer, deschis, profund si, desi serios, e un stil presarat de umor. V-o recomand cu caldura. Deocamdata am selectat cateva citate care mi s-au parut inspirationale...
« Virginia Woolf scria : « Peste intinderea enorma care este viata unei femei se lungeste umbra unei sabii. » De o parte a sabiei, spunea ea, gasesti conventia, traditia si ordinea ; acolo, « totul e corect ». Dar de cealalta parte, daca esti destul de nebuna incat sa treci intr-acolo si sa alegi o viata care nu urmeaza conventiile, totul e confuz. Nimic nu urmeaza cursul obisnuit. Argumentul ei e ca traversarea de cealalta parte a umbrei acelei sabii ar putea sa-i ofere femeii o existenta cu mult mai interesanta, dar si cu mult mai periculoasa. »
« Ma uit la Augusteum si ma gandesc la viata mea, care totusi nu a fost asa de haotica, una peste alta. De fapt haotica e lumea, care se schimba si ne schimba si pe noi asa cum nici nu visam. Augusteumul ma avertizeaza sa nu ma atasez de nici o idee preconceputa referitoare la cine sunt, ce reprezint, cui apartin sau ce anume as fi vrut la un moment dat sa fac. Da, poate ca ieri am fost un monument maret pentru unii ! Dar maine e posibil sa devin un depozit de artificii. Augusteumul ne spune ca pana si in Cetatea Eterna trebuie sa fim pregatiti pentru valurile tulburi si neobosite ale schimbarii. »
(Italia)
« Cred ca miezul tuturor religiilor lumii e acelasi : dorinta de-a gasi o metafora pe care oamenii sa se poata inalta. Atunci cand vrei sa ajungi la comuniunea cu Dumnezeu, vrei de fapt sa te rupi de lume si sa intri in infinit (sa iesi din sat si sa intri in padure, am putea spune...), si pentru a ajunge acolo ai nevoie de o idee grandioasa pe care s-o folosesti pe post de vehicul. Metafora asta trebuie sa fie ceva maret – ceva cu adevarat enorm, magic, puternic, pentru ca trebuie sa te duca foarte departe. Trebuie sa fie cea mai mare barca imaginabila. [...]
Deci treaba noastra, presupunand ca ne hotaram s-o acceptam, e sa cautam in continuare metaforele, ritualurile si invataturile care ne vor ajuta sa ne apropiem din ce in ce mai mult de divinitate. Scrierile yoghine spun ca Dumnezeu rasunde rugaciunilor sacre si eforturilor omenesti indiferent de modalitatea prin care muritorii il venereaza, atata timp cat rugaciunile lor sint sincere. Cum spun si Upanisadele, « Oamenii o apuca pe carari diferite, fie ele drepte sau sinuoase, in functie de firea fiecaruia si de cum cred ei ca este mai bine sau mai cuviincios-dar toti ajung la Tine, ca raurile care se varsa in ocean. »
(India)
«Parintii ma educasera sa fiu independenta, pe picioarele mele si capabila sa iau singura decizii. Cand am implinit 24 de ani, se presupunea ca eram in stare sa aleg, sa fiu autonoma. Dar lumea n-a fost mereu asa. Daca m-as fi nascut in oricare dintre secolele occidentale de patriarhat, pana in momentul casatoriei as fi fost considerata proprietatea tatalui meu, dupa care as fi intrat in patrimoniul sotului, ca bun conjugal. As fi avut prea putin de spus in privinta chestiunilor importante din viata mea. Candva, daca vreun barbat mi-ar fi cerut mana, tata i-ar fi pus o lunga lista de intrebari in urma carora s-ar fi hotarat daca petitorul este sau nu perechea potrivita. [...] Pe atunci, tatal meu nu m-ar fi dat pur si simplu de sotie cuiva doar pentru ca eram indragostita de barbatul cu pricina. Dar in lumea de azi, cand am luat hotararea sa ma casatoresc, modernul meu tata nu s-a implicat deloc. S-a amesecat in decizia mea in aceeasi masura ca in stilul meu de-a ma coafa.
Credeti-ma, nu am nici un fel de nostalgii legate de patriarhat. Dar am realizat ca, o data cu dezmembrarea (justificata) a sistemului patriarhal, n-a aparut neaparat o alta forma de protectie. Vreau sa spun ca mie nu mi-ar fi trecut niciodata prin cap sa pun vreunuia dintre barbatii de care m-am indragostit acele intrebari pe care, in alte vremuri, le-ar fi pus tatal meu. M-am daruit de multe ori doar de dragul dragostei. Si uneori era sa pierd totul. Ca sa devin cu adevarat autonoma, ar trebui sa-mi asum rolul de gardian al propriei mele persoane.
Gloria Steinem a dat candva femeilor un sfat devenit celebru : sa incerce sa devina asemenea barbatilor cu care isi doresc sa se casatoreasca. Mi-am dat de curand seama ca ar trebui sa fiu nu numai propriul meu sot, dar si propriul meu tata. »
(Indonezia)
« Virginia Woolf scria : « Peste intinderea enorma care este viata unei femei se lungeste umbra unei sabii. » De o parte a sabiei, spunea ea, gasesti conventia, traditia si ordinea ; acolo, « totul e corect ». Dar de cealalta parte, daca esti destul de nebuna incat sa treci intr-acolo si sa alegi o viata care nu urmeaza conventiile, totul e confuz. Nimic nu urmeaza cursul obisnuit. Argumentul ei e ca traversarea de cealalta parte a umbrei acelei sabii ar putea sa-i ofere femeii o existenta cu mult mai interesanta, dar si cu mult mai periculoasa. »
« Ma uit la Augusteum si ma gandesc la viata mea, care totusi nu a fost asa de haotica, una peste alta. De fapt haotica e lumea, care se schimba si ne schimba si pe noi asa cum nici nu visam. Augusteumul ma avertizeaza sa nu ma atasez de nici o idee preconceputa referitoare la cine sunt, ce reprezint, cui apartin sau ce anume as fi vrut la un moment dat sa fac. Da, poate ca ieri am fost un monument maret pentru unii ! Dar maine e posibil sa devin un depozit de artificii. Augusteumul ne spune ca pana si in Cetatea Eterna trebuie sa fim pregatiti pentru valurile tulburi si neobosite ale schimbarii. »
(Italia)
« Cred ca miezul tuturor religiilor lumii e acelasi : dorinta de-a gasi o metafora pe care oamenii sa se poata inalta. Atunci cand vrei sa ajungi la comuniunea cu Dumnezeu, vrei de fapt sa te rupi de lume si sa intri in infinit (sa iesi din sat si sa intri in padure, am putea spune...), si pentru a ajunge acolo ai nevoie de o idee grandioasa pe care s-o folosesti pe post de vehicul. Metafora asta trebuie sa fie ceva maret – ceva cu adevarat enorm, magic, puternic, pentru ca trebuie sa te duca foarte departe. Trebuie sa fie cea mai mare barca imaginabila. [...]
Deci treaba noastra, presupunand ca ne hotaram s-o acceptam, e sa cautam in continuare metaforele, ritualurile si invataturile care ne vor ajuta sa ne apropiem din ce in ce mai mult de divinitate. Scrierile yoghine spun ca Dumnezeu rasunde rugaciunilor sacre si eforturilor omenesti indiferent de modalitatea prin care muritorii il venereaza, atata timp cat rugaciunile lor sint sincere. Cum spun si Upanisadele, « Oamenii o apuca pe carari diferite, fie ele drepte sau sinuoase, in functie de firea fiecaruia si de cum cred ei ca este mai bine sau mai cuviincios-dar toti ajung la Tine, ca raurile care se varsa in ocean. »
(India)
«Parintii ma educasera sa fiu independenta, pe picioarele mele si capabila sa iau singura decizii. Cand am implinit 24 de ani, se presupunea ca eram in stare sa aleg, sa fiu autonoma. Dar lumea n-a fost mereu asa. Daca m-as fi nascut in oricare dintre secolele occidentale de patriarhat, pana in momentul casatoriei as fi fost considerata proprietatea tatalui meu, dupa care as fi intrat in patrimoniul sotului, ca bun conjugal. As fi avut prea putin de spus in privinta chestiunilor importante din viata mea. Candva, daca vreun barbat mi-ar fi cerut mana, tata i-ar fi pus o lunga lista de intrebari in urma carora s-ar fi hotarat daca petitorul este sau nu perechea potrivita. [...] Pe atunci, tatal meu nu m-ar fi dat pur si simplu de sotie cuiva doar pentru ca eram indragostita de barbatul cu pricina. Dar in lumea de azi, cand am luat hotararea sa ma casatoresc, modernul meu tata nu s-a implicat deloc. S-a amesecat in decizia mea in aceeasi masura ca in stilul meu de-a ma coafa.
Credeti-ma, nu am nici un fel de nostalgii legate de patriarhat. Dar am realizat ca, o data cu dezmembrarea (justificata) a sistemului patriarhal, n-a aparut neaparat o alta forma de protectie. Vreau sa spun ca mie nu mi-ar fi trecut niciodata prin cap sa pun vreunuia dintre barbatii de care m-am indragostit acele intrebari pe care, in alte vremuri, le-ar fi pus tatal meu. M-am daruit de multe ori doar de dragul dragostei. Si uneori era sa pierd totul. Ca sa devin cu adevarat autonoma, ar trebui sa-mi asum rolul de gardian al propriei mele persoane.
Gloria Steinem a dat candva femeilor un sfat devenit celebru : sa incerce sa devina asemenea barbatilor cu care isi doresc sa se casatoreasca. Mi-am dat de curand seama ca ar trebui sa fiu nu numai propriul meu sot, dar si propriul meu tata. »
(Indonezia)
sâmbătă, 23 august 2008
Viata asta a mea… cand are ea sens, oare? Ce o face sa aiba o forma, o culoare, miros, gust, adevar... ?
Lucrurile capata sens daca noi le dam sens. Daca vedem in ele o semnificatie. Ca si scaunul pe care daca nu l-am numi scaun nu ar avea nici o semnificatie... Uneori, sensul e ascuns de multiple iluzii. Sint convinsa ca ni s-a intamplat tuturor sa credem foarte mult in ceva ce ni s-a intamplat sau ce am simtit, in ceva ce steam foarte bine, si de fapt lucrul sau fenomenul respectiv avea un cu totul alt sens decat am inteles noi…
Viata noastra din ziua de azi e incurcata. E asa pentru ca noi o facem. Pentru ca noi nu mai credem in nimic, decat poate in libertatea absoluta de-a face si de-a fi. Fara legaturi, fara responsabilitati, fara scop, fara « afterthoughts ». In realitate, nu ne mai impedica aproape nimic sa fim asa cum avem chef oricand avem chef, sa facem ce simtim ca vrem, oricand vrem. Asta inseamna oare sens ?
Cand sintem prinsi in reteaua complicata a regulilor si obligatiilor sociale, care e de fapt sensul lucrurilor pe care le facem si cine sintem noi de fapt ?
Putem trai fara sens ? Putem sa fim noi insine fara a ne simti apasati de necesitatea unui scop anume ? Ne putem regasi pe noi in fiecare moment, intr-o atmosfera de libertate mai mult sau mai putin absoluta ? Daca alegem asta, putem crede in niste reguli pe care sa le respectam si putem fi totusi suficient de liberi ca sa ne alegem un sens al vietii?
Dar ce sens are viata mea daca eu nu ma cunosc si nu ma inteleg pe mine ?
Lucrurile capata sens daca noi le dam sens. Daca vedem in ele o semnificatie. Ca si scaunul pe care daca nu l-am numi scaun nu ar avea nici o semnificatie... Uneori, sensul e ascuns de multiple iluzii. Sint convinsa ca ni s-a intamplat tuturor sa credem foarte mult in ceva ce ni s-a intamplat sau ce am simtit, in ceva ce steam foarte bine, si de fapt lucrul sau fenomenul respectiv avea un cu totul alt sens decat am inteles noi…
Viata noastra din ziua de azi e incurcata. E asa pentru ca noi o facem. Pentru ca noi nu mai credem in nimic, decat poate in libertatea absoluta de-a face si de-a fi. Fara legaturi, fara responsabilitati, fara scop, fara « afterthoughts ». In realitate, nu ne mai impedica aproape nimic sa fim asa cum avem chef oricand avem chef, sa facem ce simtim ca vrem, oricand vrem. Asta inseamna oare sens ?
Cand sintem prinsi in reteaua complicata a regulilor si obligatiilor sociale, care e de fapt sensul lucrurilor pe care le facem si cine sintem noi de fapt ?
Putem trai fara sens ? Putem sa fim noi insine fara a ne simti apasati de necesitatea unui scop anume ? Ne putem regasi pe noi in fiecare moment, intr-o atmosfera de libertate mai mult sau mai putin absoluta ? Daca alegem asta, putem crede in niste reguli pe care sa le respectam si putem fi totusi suficient de liberi ca sa ne alegem un sens al vietii?
Dar ce sens are viata mea daca eu nu ma cunosc si nu ma inteleg pe mine ?
joi, 21 august 2008
Det er ikke sant / Nu e adevarat / It's not true
Asta e o poezie norvegiana, recitata pe muzica de Odd Børretzen, in stilul unui Jean Gabin al nordului sau Paunescu al nostru, sa zicem...
Iata versurile, in traducere libera ... in dreapta gasiti link pentru muzica, in categoria Constiinta:
Nu e adevărat
Că sîntem ca animalele care urlă la alte animale cu alte urlete decât ale noastre.
Nu e adevărat că ne izbim de umbrele de pe pereţi pentru că ne e frică de umbre străine pentru că tuturor animalelor le e frică de umbre.
Nu e adevărat că ne furişăm la vânătoare ca pisicile, reuşim să ne lăsăm provocaţi de culori şi sunete bruşte, că dormim în nelinişte şi ne trezim cu gura deschisă, că ne apărăm de mirosuri necunoscute ca oameni dezlănţuiţi ce sîntem, împotriva copiilor altor mame.
Nu e adevărat că sîntem conduşi, ca animalele oarbe, de frică şi instincte, că ne înstrăinează luna din noi ca sintem ca lupii care vâneaza în haite că trebuie să urlăm si noi când urlă haita pentru că nu putem altceva pentru că sîntem animale. Nu este adevărat.
Nu e adevărat ca sîntem conduşi de frica de tot ce e necunoscut, că nu e răutate, e frică, pentru că sîntem animale şi ardem cărţi pe rug şi strigăm pe rând cu gurile roşii larg deschise către străini palizi şi speriaţi şi scriem ciudăţenii cu vopsea neagră în staţiile de metrou şi ne facem datoria cu feţe albe, impenetrabile, şi ascultăm ordine şi aducem noi înşine victime şi le ducem în maşini de gunoi şi le adunăm în staţii de Poliţie şi le înghesuim în săli şi celule sau că alergăm în turme pe străzi cu făclii şi pietre şi spargem geamurile magazinelor deţinute de evrei evrei evrei, pentru că sîntem conduşi de instincte mai vechi decât noi inşine, instincte care ne conduc pentru ca aşa sîntem noi, urletele, animale speriate în turmă.
Nu e adevărat, noi nu sîntem furnici sau lupi, sîntem oameni, care îşi fac cu mâna unii altora şi se caută reciproc şi îşi fac semne de dragoste în întuneric; lupii urlă pe străzi. Apoi stau printre cioburi şi strigă: “Voi sînteţi ca noi. Sîntem lupi.” Dar nu e adevărat.
Iata versurile, in traducere libera ... in dreapta gasiti link pentru muzica, in categoria Constiinta:
Nu e adevărat
Că sîntem ca animalele care urlă la alte animale cu alte urlete decât ale noastre.
Nu e adevărat că ne izbim de umbrele de pe pereţi pentru că ne e frică de umbre străine pentru că tuturor animalelor le e frică de umbre.
Nu e adevărat că ne furişăm la vânătoare ca pisicile, reuşim să ne lăsăm provocaţi de culori şi sunete bruşte, că dormim în nelinişte şi ne trezim cu gura deschisă, că ne apărăm de mirosuri necunoscute ca oameni dezlănţuiţi ce sîntem, împotriva copiilor altor mame.
Nu e adevărat că sîntem conduşi, ca animalele oarbe, de frică şi instincte, că ne înstrăinează luna din noi ca sintem ca lupii care vâneaza în haite că trebuie să urlăm si noi când urlă haita pentru că nu putem altceva pentru că sîntem animale. Nu este adevărat.
Nu e adevărat ca sîntem conduşi de frica de tot ce e necunoscut, că nu e răutate, e frică, pentru că sîntem animale şi ardem cărţi pe rug şi strigăm pe rând cu gurile roşii larg deschise către străini palizi şi speriaţi şi scriem ciudăţenii cu vopsea neagră în staţiile de metrou şi ne facem datoria cu feţe albe, impenetrabile, şi ascultăm ordine şi aducem noi înşine victime şi le ducem în maşini de gunoi şi le adunăm în staţii de Poliţie şi le înghesuim în săli şi celule sau că alergăm în turme pe străzi cu făclii şi pietre şi spargem geamurile magazinelor deţinute de evrei evrei evrei, pentru că sîntem conduşi de instincte mai vechi decât noi inşine, instincte care ne conduc pentru ca aşa sîntem noi, urletele, animale speriate în turmă.
Nu e adevărat, noi nu sîntem furnici sau lupi, sîntem oameni, care îşi fac cu mâna unii altora şi se caută reciproc şi îşi fac semne de dragoste în întuneric; lupii urlă pe străzi. Apoi stau printre cioburi şi strigă: “Voi sînteţi ca noi. Sîntem lupi.” Dar nu e adevărat.
miercuri, 13 august 2008
I have discovered a nice poem...
"no return
no past
no sorrow
no lust
desire is history, at last
how could anyone be sorry?
give something a chance,
(what exactly should it be, how can you know?)
refuse the universe and its inherent serenity
put the blame on me
and move on
into history
i have overcome things thoughts reality dreams,
fruits to eat people to meet an entire book of signs
i have crossed the margin
wherever i might get now
can only be inside of me."
(Maia Malcut, 2008)
"no return
no past
no sorrow
no lust
desire is history, at last
how could anyone be sorry?
give something a chance,
(what exactly should it be, how can you know?)
refuse the universe and its inherent serenity
put the blame on me
and move on
into history
i have overcome things thoughts reality dreams,
fruits to eat people to meet an entire book of signs
i have crossed the margin
wherever i might get now
can only be inside of me."
(Maia Malcut, 2008)
duminică, 3 august 2008
Impresii de Bucuresti III / Bucharest feelings III
- Iti mai iei o bere? Dar atunci inseamna ca mai stai afara?
- Da, mai stau.
O conversatie obisnuita pentru sambata seara, printre blocuri in Bucuresti. Ce altceva pot face oamenii aici decat sa iasa intr-un parc incarcat de suflete cautatoare de pace sau pe o banca de langa blocul sufocat de caldura apasatoare a zilei care tocmai s-a incheiat? Poate sa mearga pe o terasa (una din cele construite in parcuri, desigur), daca au apucat sa faca rezervare si daca au suficiente resurse sa plateasca o cina costisitoare sau destula consumatie ca sa nu fie schimbati de altii mai « capabili »...
Ce face orasul asta cu oamenii sai ?
Ce fac oamenii cu orasul asta ?
Lucrurile functioneaza in ambele sensuri. Nimic nu e intamplator si orice actiune are efectele ei, dintre care unele imprevizibile… Sintem prizonierii propriilor dorinte si actiuni, asa cum sint ele, cu cap sau fara cap, cu sens sau fara sens. Dar cine mai poate distinge intre ce-si doreste omul de rand din Bucuresti si primarul nu stiu carui sector ? La asa o aglomeratie de neuroni si celule pe unitate de suprafata, totul devine mult prea complicat si mai bine o lasam balta din start. Si deci ne meritam soarta, cum s-ar zice...ca ciobanul din Miorita...
Orasul asta te buimaceste, in primul rand, cu haosul pe care-l emana peste tot unde incerci sa ajungi. Cu anomaliile pe care le gazduieste in mod inexplicabil, cu un oarecare caracter aberant al multor fenomene locale... Influenta reciproca oras-oameni este evidenta, insa observam si pastrarea paradoxala a unei anume « normalitati » a oamenilor, in ciuda circumstantelor, o data cu supravietuirea orasului, in ciuda aglomeratiei de locuitori si anexe ale acestora (masini, case, magazine, piete...).
Raman la senzatia de paradox... pana la proba contrarie !
**
“Are you having another beer ? This means you’ll be out some more…?”
“Yes, I am. Both of them.”
A normal conversation you can hear on a Saturday night, among blocks of flats in Bucharest. What else can people do here, than go out in a park loaded with people trying to find their peace or sit on a bench by the blocks, suffocated by the incredible heat of the day that just ended? They might as well go out on a terrace (one of those built in parks, of course), if they booked a table or if they have enough resources to pay for an expensive dinner or enough drinks to make sure they’re not kicked out by more “capable” clients…
What is this city doing with its people?
What are people doing to this city?
Things work both ways. Nothing is random and every action has its effects-some of which quite unpredictable… We are the prisoners of our own desires and actions, as they are – smart or not, meaningful or not. But who can distinguish between what the common person in Bucharest wants and what the mayor of whichever Sector wants? When you’ve got so many neurons and cells on a surface unit, everything becomes much too complicated and it’s better to leave it from the very start. So we deserve what we get, as people say, just like the shepherd in Miorita…
This city makes you dizzy, first of all, with the chaos it emanates through all its pores. With the anomalies it inexplicably hosts, with a certain pointless character of many local phenomena… The mutual influence between people and city is obvious, but we also notice the paradoxical keeping of a certain “normality” of the people – despite the circumstances – and the survival of the city – despite the large quantities of people and their annexes (cars, houses and blocks, shops, markets…)
I stick to the feeling of paradox … until anything else is proven!
- Da, mai stau.
O conversatie obisnuita pentru sambata seara, printre blocuri in Bucuresti. Ce altceva pot face oamenii aici decat sa iasa intr-un parc incarcat de suflete cautatoare de pace sau pe o banca de langa blocul sufocat de caldura apasatoare a zilei care tocmai s-a incheiat? Poate sa mearga pe o terasa (una din cele construite in parcuri, desigur), daca au apucat sa faca rezervare si daca au suficiente resurse sa plateasca o cina costisitoare sau destula consumatie ca sa nu fie schimbati de altii mai « capabili »...
Ce face orasul asta cu oamenii sai ?
Ce fac oamenii cu orasul asta ?
Lucrurile functioneaza in ambele sensuri. Nimic nu e intamplator si orice actiune are efectele ei, dintre care unele imprevizibile… Sintem prizonierii propriilor dorinte si actiuni, asa cum sint ele, cu cap sau fara cap, cu sens sau fara sens. Dar cine mai poate distinge intre ce-si doreste omul de rand din Bucuresti si primarul nu stiu carui sector ? La asa o aglomeratie de neuroni si celule pe unitate de suprafata, totul devine mult prea complicat si mai bine o lasam balta din start. Si deci ne meritam soarta, cum s-ar zice...ca ciobanul din Miorita...
Orasul asta te buimaceste, in primul rand, cu haosul pe care-l emana peste tot unde incerci sa ajungi. Cu anomaliile pe care le gazduieste in mod inexplicabil, cu un oarecare caracter aberant al multor fenomene locale... Influenta reciproca oras-oameni este evidenta, insa observam si pastrarea paradoxala a unei anume « normalitati » a oamenilor, in ciuda circumstantelor, o data cu supravietuirea orasului, in ciuda aglomeratiei de locuitori si anexe ale acestora (masini, case, magazine, piete...).
Raman la senzatia de paradox... pana la proba contrarie !
**
“Are you having another beer ? This means you’ll be out some more…?”
“Yes, I am. Both of them.”
A normal conversation you can hear on a Saturday night, among blocks of flats in Bucharest. What else can people do here, than go out in a park loaded with people trying to find their peace or sit on a bench by the blocks, suffocated by the incredible heat of the day that just ended? They might as well go out on a terrace (one of those built in parks, of course), if they booked a table or if they have enough resources to pay for an expensive dinner or enough drinks to make sure they’re not kicked out by more “capable” clients…
What is this city doing with its people?
What are people doing to this city?
Things work both ways. Nothing is random and every action has its effects-some of which quite unpredictable… We are the prisoners of our own desires and actions, as they are – smart or not, meaningful or not. But who can distinguish between what the common person in Bucharest wants and what the mayor of whichever Sector wants? When you’ve got so many neurons and cells on a surface unit, everything becomes much too complicated and it’s better to leave it from the very start. So we deserve what we get, as people say, just like the shepherd in Miorita…
This city makes you dizzy, first of all, with the chaos it emanates through all its pores. With the anomalies it inexplicably hosts, with a certain pointless character of many local phenomena… The mutual influence between people and city is obvious, but we also notice the paradoxical keeping of a certain “normality” of the people – despite the circumstances – and the survival of the city – despite the large quantities of people and their annexes (cars, houses and blocks, shops, markets…)
I stick to the feeling of paradox … until anything else is proven!
duminică, 6 iulie 2008
invocatie / invokation
Cred ca avem nevoie de ploaie!!! Cred ca trebuie sa ne amintim s-o chemam...
(I think we need rain, so let's remember how to call it!)
http://www.youtube.com/watch?v=WY53h1qcDCc&feature=related
(I think we need rain, so let's remember how to call it!)
http://www.youtube.com/watch?v=WY53h1qcDCc&feature=related
sâmbătă, 5 iulie 2008
To the memory of my grandfather in Baia Mare
People who understand.
People who don’t just accept for the sake of accepting, but who really understand you or they understand the situation you’re in, without really needing to get to its core.
These people are rare.
People who don’t put pressure on you because you are not responding to their expectations, but they allow you to be yourself and they see that as being more important than being someone else just for their sake.
People who don’t just accept for the sake of accepting, but who really understand you or they understand the situation you’re in, without really needing to get to its core.
These people are rare.
People who don’t put pressure on you because you are not responding to their expectations, but they allow you to be yourself and they see that as being more important than being someone else just for their sake.
luni, 23 iunie 2008
Impresii de Bucuresti II / Bucharest Feelings II
If anyone told me, some time ago, that I would once reach this place, I would have laughed in their face. Only because I had such a preconception about it that nothing good could have emerged in my head when thinking about Bucharest... Strange how sometimes you block yourself systematically and maybe uncounsciously and you don't understand how it can be that the world seems to wrap around you instead of opening up in front of you. Well, it's only a matter of working upon yourself and allowing yourself to "suck in a new experience", to quote from The Beach. Amazingly, new experiences may bring you to despair or ecstasy, they may either drive you crazy and you may give them up or they may give you dependency. Dependency on adrenaline and the feeling of coming closer to some edge or dependency on the experience itself and its content. Either way, I believe that you need to cultivate a certain taste for these new experiences in order to make them real. Otherwise, they will never happen to you or at least you'll never feel them as such. Some people prefer to be quiet and calm, to settle down and remain in a familiar world.
To anyone coming from outside of it, Bucharest will surely be a new experience that both sucks you in and that you need to suck in. Else, it is going to hurt badly. And the major challenge is to stay true to your essential self, even if being emerged in it sometimes wholly!
To anyone coming from outside of it, Bucharest will surely be a new experience that both sucks you in and that you need to suck in. Else, it is going to hurt badly. And the major challenge is to stay true to your essential self, even if being emerged in it sometimes wholly!
miercuri, 18 iunie 2008
Impresii de Bucuresti - I / Bucharest Feelings - I
Nume gol.
Sună a gol, pentru mine, cel puţin…
Nume care mereu mi-a creat un sentiment ciudat, uneori de groază, alteori de necunoscut, mereu de patemi, vorba lui Nichita...
Să-l trăieşti şi să-l simţi pe pielea ta este oricum o experienţă cu totul şi cu totul diferită a numelui şi a conţinutului său efectiv. Este ca şi când te-ai tatua, nu doar ai vorbi despre tatuaj sau ai încerca să te înţepi cu acul... Iar tatuajul, ca orice implică sânge şi voinţă şi artă, doare. Durere dureros de dulce, în fapt... pentru ca fiecare lucru are preţul lui. Cineva îmi zicea zilele trecute un lucru extrem de interesant, o altă versiune a acestei idei, cum că şi fiecare om are preţul lui. Cugetare tipică de Bucureşti, probabil – deşi tot mai mult observ aici un punct de întâlnire al tuturor contrastelor posibile...
**
Empty name.
Sounds empty - to me, at least...
Name that has always given me a strange feeling, sometimes of dread, others of unknown, always contrary and passionate, as our Nichita used to say...
Living it and feeling it on your skin is, however, a totally different way to experience its name and its real content. It is as if you actually got a tattoo and not just talked about it or tried to sting yourself once with a needle... And a tattoo, just like everything which implies some blood and will and art, hurts. It hurts a sweet pain, in fact...because everything has its price. Someone was telling me a different thing these days, a quite interesting version of the same idea, that every person also has its price. A typical piece of wisdom from Bucharest, i guess - although i see already how this place attracts all possible contrasts...
Sună a gol, pentru mine, cel puţin…
Nume care mereu mi-a creat un sentiment ciudat, uneori de groază, alteori de necunoscut, mereu de patemi, vorba lui Nichita...
Să-l trăieşti şi să-l simţi pe pielea ta este oricum o experienţă cu totul şi cu totul diferită a numelui şi a conţinutului său efectiv. Este ca şi când te-ai tatua, nu doar ai vorbi despre tatuaj sau ai încerca să te înţepi cu acul... Iar tatuajul, ca orice implică sânge şi voinţă şi artă, doare. Durere dureros de dulce, în fapt... pentru ca fiecare lucru are preţul lui. Cineva îmi zicea zilele trecute un lucru extrem de interesant, o altă versiune a acestei idei, cum că şi fiecare om are preţul lui. Cugetare tipică de Bucureşti, probabil – deşi tot mai mult observ aici un punct de întâlnire al tuturor contrastelor posibile...
**
Empty name.
Sounds empty - to me, at least...
Name that has always given me a strange feeling, sometimes of dread, others of unknown, always contrary and passionate, as our Nichita used to say...
Living it and feeling it on your skin is, however, a totally different way to experience its name and its real content. It is as if you actually got a tattoo and not just talked about it or tried to sting yourself once with a needle... And a tattoo, just like everything which implies some blood and will and art, hurts. It hurts a sweet pain, in fact...because everything has its price. Someone was telling me a different thing these days, a quite interesting version of the same idea, that every person also has its price. A typical piece of wisdom from Bucharest, i guess - although i see already how this place attracts all possible contrasts...
miercuri, 14 mai 2008
Romania mea / My Romania
Romania mea are un nume antic si profund,
lucrurile pe care le spune sint miraculoase
iar oamenii traiesc legendele in fiecare zi.
Aici, unde traiesc eu, lumea are alta culoare
Si totul miroase atat de puternic
Incat iti misca pana si sufletul din loc.
Tara asta a mea e un capat si un inceput
Lumina si intuneric in cautarea umbrei de zi,
un loc ascuns intre paduri si munti,
este visul cu care ma trezesc de dimineata
si intelepciunea capitelor de fan,
zambetul tarancei cu maini lucrate de ani,
cruzimea fructelor de primavara,
ceata peste campurile verzi, infinite,
apa pe care o beau
si povestea ei in mine.
Romania mea sint toate lucrurile
Care nu vreau sa dispara,
frumosul si uratul deodata,
fara de care sufletul meu moare,
iar lumea mea saraceste si doare.
**
My Romania is deep and old, its talk miraculous
lucrurile pe care le spune sint miraculoase
iar oamenii traiesc legendele in fiecare zi.
Aici, unde traiesc eu, lumea are alta culoare
Si totul miroase atat de puternic
Incat iti misca pana si sufletul din loc.
Tara asta a mea e un capat si un inceput
Lumina si intuneric in cautarea umbrei de zi,
un loc ascuns intre paduri si munti,
este visul cu care ma trezesc de dimineata
si intelepciunea capitelor de fan,
zambetul tarancei cu maini lucrate de ani,
cruzimea fructelor de primavara,
ceata peste campurile verzi, infinite,
apa pe care o beau
si povestea ei in mine.
Romania mea sint toate lucrurile
Care nu vreau sa dispara,
frumosul si uratul deodata,
fara de care sufletul meu moare,
iar lumea mea saraceste si doare.
**
My Romania is deep and old, its talk miraculous
and people live legends every day.
Here, where I live, the world is coloured
and things smell so strongly
that it takes your breath away.
This country of mine is an end and a start
light and darkness altogether
looking for the shade,
a place hidden between mountains and woods,
the dream waking me up in the morning
and the wisdom of haystacks rising up the hills.
it is the smile of the peasant woman,
unknown and silent but happy,
the raw taste of summer fruits,
the fog riding those endless fields of wheat and maize,
that haze,
the water i drink and its story within me.
My Romania
is made of all those things i don't want to slip away and miss,
the beauty and the beast,
that which keeps my still
keeps me wondering
keeps me on the track of myself, my world, my dreams.
(Maia Macut, 2006)
joi, 1 mai 2008
Viata ca peisaj / Life as Landscape
"Totul este posibil, orice se poate întâmpla. Viitorul este atât de deschis încât nu este nici de dorit şi nici posibil să-ţi creezi o filozofie de viaţă stabilă. Dacă am face asta am stagna. Filozofia începe şi se termină cu mirarea – o mirare profundă. De aceea trebuie să privim viaţa şi existenţa ca pe un şuvoi. Sentimentele sunt cele care pun viaţa în mişcare. Sentimentele te activează pe tot parcursul vieţii şi îţi motivează faptele şi schimbările de atitudine."
(Arne Naess - Filozofia vietii)
***
"Everything is possible, anything might happen. The future is so open that it is neither desirable nor possible to create a fixed philosophy of life. If we did that, we would never move forward. Philosophy starts and ends with wondering - profound wondering. That is why we need to see life and existence like a stream. Feelings are what makes life move. Feelings activate you all through your life and motivate your actions and the changes in your attitude."
(Arne Naess - Philosophy of Life)
(Arne Naess - Filozofia vietii)
***
"Everything is possible, anything might happen. The future is so open that it is neither desirable nor possible to create a fixed philosophy of life. If we did that, we would never move forward. Philosophy starts and ends with wondering - profound wondering. That is why we need to see life and existence like a stream. Feelings are what makes life move. Feelings activate you all through your life and motivate your actions and the changes in your attitude."
(Arne Naess - Philosophy of Life)
luni, 28 aprilie 2008
Paradoxul epocii noastre / The Paradox of Our Age
"Avem case mai mari, dar familii mai mici;
viata e mai convenabila, dar avem mai putin timp.
Avem mai multe diplome, dar nu stim in ce directie mergem;
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multe medicamente si mai putina sanatate.
Am fost pe Luna si inapoi,
dar ne e greu sa trecem strada pentru a ne intalni vecinii.
Am construit mai multe calculatoare pentru a cuprinde mai multe informatii,
pentru a face mai multe copii decat oricand,
dar comunicam mai putin.
Am reusit sa avem mai multa cantitate
si mai putina calitate.
Traim in vremea mancatului rapid (fast food) si a digestiei incete.
Om inalt, caracter scund;
profituri rapide, relatii superficiale.
Este vremea cand vitrinele sint pline,
dar nu avem nimic in magazine."
***
"We have bigger houses but smaller families;
more conveniences, but less time.
We have more degrees, but less sense;
more knowledge, but less judgement;
more medicines but less healthiness
We've been all the way to the moon and back,
but we have trouble crossing the street to meet the new neighbours.
We have built more computers to hold more information,
to produce more copies than ever,
but we have less communication.
We have become long on quantity,
but short on quality.
These are the times of fast foods but slow digestion.
Tall man but short character;
steep profits but shallow relationships.
It is a time when there is much in the window,
but nothing in the room."
viata e mai convenabila, dar avem mai putin timp.
Avem mai multe diplome, dar nu stim in ce directie mergem;
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multe medicamente si mai putina sanatate.
Am fost pe Luna si inapoi,
dar ne e greu sa trecem strada pentru a ne intalni vecinii.
Am construit mai multe calculatoare pentru a cuprinde mai multe informatii,
pentru a face mai multe copii decat oricand,
dar comunicam mai putin.
Am reusit sa avem mai multa cantitate
si mai putina calitate.
Traim in vremea mancatului rapid (fast food) si a digestiei incete.
Om inalt, caracter scund;
profituri rapide, relatii superficiale.
Este vremea cand vitrinele sint pline,
dar nu avem nimic in magazine."
***
"We have bigger houses but smaller families;
more conveniences, but less time.
We have more degrees, but less sense;
more knowledge, but less judgement;
more medicines but less healthiness
We've been all the way to the moon and back,
but we have trouble crossing the street to meet the new neighbours.
We have built more computers to hold more information,
to produce more copies than ever,
but we have less communication.
We have become long on quantity,
but short on quality.
These are the times of fast foods but slow digestion.
Tall man but short character;
steep profits but shallow relationships.
It is a time when there is much in the window,
but nothing in the room."
Abonați-vă la:
Postări (Atom)