Mai ieri mă miram
împreună cu o prietenă de cât de mult am trăit, de faptul că vorbim despre
lucruri care s-au întâmplat acum 10 ani și ni se par doar la vreo 2-3
distanță... Incredibilă e viața asta, cum te ia prin surprindere dacă o lași.
Nu vreau deloc să
țin cuiva lecții de viață aici, veți găsi aici doar câteva gânduri pe care le
gândesc și eu... după 20 de ani, să zicem... J
În primul rând,
cu siguranță există liber arbitru, dar cumva există și soartă. Astea două
lucruri se îmbină cumva în tot ce trăim, se împletesc și ne poartă pe calea noastră, care prin urmare este
definită atât de noi înșine cât și de ... altceva (Dumnezeu, Univers, Karma?).
Eu nu cred în fatalitate, dar cred că anumite lucruri ne sunt (pre)destinate.
Nu cred în întâmplare, dar cred că tot ce ni se “întâmplă are un sens. Din păcate, majoritatea dintre noi nu înțelegem asta
decât foarte târziu, sau poate niciodată. În cazul meu, a trebuit să treacă
vreo 6 ani după o anume serie de experiențe ca să încep să caut sensuri acolo –
și încă nu pot spune că le-am găsit întru totul, după 7 ani de căutări. Oi fi eu mai înceată, e adevărat,
plus că de obicei fac mai multe lucruri deodată și asta îmi poate reduce din
eficiență, dar ce vreau să subliniez aici este importanța intenției, a dorinței
sincere de a înțelege. A începe să cauți
este esențial, căci de acolo vin toate. După ce ți-ai spus ție că vrei să înțelegi,
totul devine dintr-o dată mult mai clar, parcă totul se aliniază ca planetele
și încep să se deschidă uși. Practic, ți se deschide orizontul, ca să folosesc
o expresie mai plastică.
La un moment dat
am făcut un exercițiu care mi-a rămas puternic în memorie, deoarece a avut un
mare impact asupra mea. Poate că într-un fel a fost o primă ocazie de-a
structura informația din trecutul meu pentru a mă înțelege mai bine. Veți vedea
ce putere are dacă o să-l faceți!
Vă trebuie ceva
timp, niște coli de hârtie și ceva de scris. Vă puteți folosi imaginația la
maxim. Tot ce trebuie să faceți este să scrieți, marcați, desenați etc. Momentele-cheie
din viața voastră, în ordine cronologică. Încercați să vedeți ce anume v-a
influențat în mod deosebit, ce v-a schimbat, ce vi s-a întâmplat sau ce
experiență anume ați trăit care v-a afectat în mod deosebit – și spuneți cum
anume. Rememorație fiecare astfel de moment și vedeț cum v-a făcut să vă simțiți.
Poate fi o activitate, un sport pe care l-ați început, o persoană pe care ați
întâlnit-o, o revelație sau o decizie care v-a schimbat total viața din acel
moment încolo, sau poate o experiență spirituală sau o călătorie... Poate fi un
blocaj, deci nu neapărat ceva pozitiv. Nu contează neapărat forma (deși dacă
stăm să ne uitam mai atent la felul și caracteristicile momentelor importante
din viețile noastre vom găsi lucruri foarte interesante...). E important, în
faza asta, să identificați acele lucruri și să le puneți pe hârtie (puteți
folosi o coală separată pentru fiecare). Mergeți până la momentul prezent.
Acum poate că ar
trebui să faceți o scurtă pauză, ca să lăsați imaginile acelea deoparte.
Reveniți și
încercați să priviți de la distanță foile de hârtie (pentru asta trebuie să
faceți un pas înapoi). Dacă ați ieșit din experiențele punctuale, încercați
acum să vedeți imaginea pe care v-o oferă ele reunite (the bigger picture). Observați
ce se repetă (de exemplu persoane sau locuri), ce e diferit, dacă există
aspecte identice sau doar similare, dacă e ceva mai important decât altceva,
dacă există unele experiențe care au acoperit o perioadă mai lungă de timp etc.
Observați totul cu atenție. Practic, ăsta e filmul vieții voastre, dacă vreți –
încercați să-i înțelegeți mesajul, firul
roșu. Vedeți unde v-a adus și de ce.
Pentru mine
chestia asta a fost chiar revelatorie. Mi-am dat seama de o sumedenie de
lucruri și am descoperit tipare ale propriei mele existențe. De aici, am ajuns
să-mi pun apoi o serie de alte întrebări și, cum am zis mai sus, au început să
mi se deschidă o serie de uși.
Astfel de căutări
nu se fac, însă, aiurea. Ele necesită angajament clar către acel scop, timp și
disciplină, ca orice practică de dezvoltare dealtfel. Și, dragii mei, uneori mi
se pare că ne e mai ușor să ne implicăm în felurite alte procese de acest fel,
dar nu într-unul care ne privește pe noi înșine. Desigur, e mai ușor
întotdeauna să lucrezi asupra altora, ești mai obiectiv și mai detașat, pe când
dacă ai de-a face cu tine devine mult mai anevoios procesul J. Și totuși, e până la urmă o chestiune de
exercițiu. Doar că obiectul sîntem noi!
Nu doar se
compune din momente-cheie, ci viața mai e marcată de alegeri (intră în scenă
liberul arbitru J).
Alegerile pe care le facem cu privire la noi, la ceea ce vrem să fim, să trăim,
să facem, unde vrem să mergem, să existăm, cum... și tot așa. Alegem să intrăm
în niște procese care poate ne țin acolo ani de zile, după care vine momentul
să alegem altceva – sau putem rămâne acolo, nu trebuie neapărat să se schimbe
situația. Totuși, eu cred ca oricât de liniare să zicem că ar fi viețile unora,
trebuie să aibă măcar câteva elemente-cheie. Dar încă mă întreb dacă poate
exista evoluție și fără schimbare, căci prin însăși esența ei, mie mi se pare
că viața înseamnă schimbare. Până și la nivel pur biologic, schimbarea este
inerentă ființelor vii și lumii în care trăim (unii spun că până și corpurile
noastre se reînnoiesc o dată la 7 ani, la nivel celular).
Mi se spune că e
o dovadă de egoism să te gândești prea mult la tine și să te preocupi de tine
la modul ăsta – să te concentrezi pe tine, în anumite momente/perioade din
existența ta. Eu nu cred asta, desigur, dar poate sînt egoistă și de aia! Ei
bine, fiecare își are propriul mod de-a se cunoaște pe sine și de-a fi în lume.
Mai este și cunoașterea intuitivă, fără atâtea procese conștiente și
structurate.
Și totuși, cunosc
oameni care trăiesc foarte liniștiți fără astfel de procese, fără aceste
întrebări și preocupări. Le spunem oameni
simpli. Ei se ghidează după anumite principii în viață și nu se frământă
prea mult să înțeleagă lucruri care poate ne depășesc pe noi, oamenii, sau
chiar nu are sens să fie explorate. Sincer, îi apreciez mult pe acești oameni, mai
ales pentru încrederea pe care o au în lume și în viață. Dar trebuie să
recunoaștem că și ei fac alegeri, așadar își determină într-o oarecare măsură „evoluția”,
dar probabil că prea puțin se întreabă cum ar fi fost să fie altfel (ceea ce de multe ori e un lucru foarte benefic!).
De fapt, orice
alegem este ceea ce trebuie să se întâmple cu noi în acel moment al vieții
noastre. Nu putem alege sihăstria dacă nu sîntem pregătiți pentru asta, pentru
că pur și simplu nu ne punem problema (sau și dacă o alegem, nu va funcționa
dacă nu e momentul). Pe de altă parte, dacă soarta cuiva e să fie sihastru,
chiar dacă el/ea alege mereu altceva, viața va găsi o modalitate să-l/o ducă
acolo până la urmă. Nu credeți?
"Daca nu stii incotro te indrepti, nu conteaza pe ce drum o apuci."
Cam atât pentru
acum. Ne-om mai auzi J!
