Lumea vie din care facem parte

Pentru ca locuiesc in centru si mi-e mai usor astfel, ma plimb aproape zilnic cu fetita mea pe malul Crisului. Am mare nevoie de natura si e o alternativa foarte buna la parcuri, avand in vedere locatia noastra. Azi am incercat sa merg mai intai pe malul drept, de pe podul din centru spre podul Decebal, in zona noii promenade. Mai intai m-a izbit faptul ca era plin de masini parcate pe locul unde fusese terasa, lucru care nu mi-a placut deloc, pentru ca acele masini trebuie sa ajunga cumva acolo si asta inseamna ca asa-zisa alee pietonala si pentru biciclete de pe mal a devenit o sosea in toata regula. Bun, am trecut si peste asta si am continuat, doar ca sa mi se confirme gandul : m-am trezit dintr-o data cu o masina in fata caruciorului. Vroia sa parcheze pe pista de biciclete, chiar pe unde ma deplasam eu. Frumos... Ma gandesc ca e foarte greu sa faci doi pasi, de pe Ady Endre pana pe mal. Mai bine ocolesti cu masina, ca sa poluezi in plus si sa intri intr-o zona cu iz pietonal.

(Noua promenada pe care am evitat-o - poza din decembrie 2010)



Facem cale intoarsa : nu e de noi pe-aici. Mai bine mergem in amonte, spre podul de la Dacia. Macar acolo stiu sigur ca gasim locuri mai putin circulate de masini, mai pline de vegetatie si mai interesante decat un mal de rau « tras la linie ».
Zis si facut ! Vremea era buna, soarele caldut si fata mea nu vroia sa adoarma in carucior. Hai sa incercam altceva, in acest caz ! Am luat-o in brate, am abandonat caruciorul pe aleea ce coboara spre mal si am pornit-o la pas printre salcii si plopi. Asta e o bucata de mal pe care am « salvat-o » acum cativa ani de la sacrificare. Din pacate, nu prea conteaza : putin mai sus, pe partea cealalta, buldozerele lucreaza acum neoprite de nimeni. Colegii mei de atunci se gandesc ca totusi e un castig faptul ca nu se vor taia toti copacii din zona aceea. Si eu cred la fel, dar ce folos daca oricum se fac lucrari atat de intruzive, care vor schimba total locul si vor inlocui pamantul si iarba cu beton si piatra, iar malul va arata si aici ca cel al unui canal ? Si toate astea, pentru ce ??? Care e fenomenalul castig pentru oras (ca pentru cei ce decid lucrarile astea stim care e) ?

(Portiunea de mal care acum va fi "indreptata" si betonata)



Cred ca ne-am plimbat vreo jumatate de ora nestingherite pe mal. Am mers langa apa, am privit soarele reflectandu-se in ea si am ascultat pasarile care incep sa cante putin a primavara. Aud si o ciocanitoare, dar nu reusesc s-o vad. Dintr-o data observ o mica lisita.
- Oau, Sofia, uite acolo! Ii arat fetitei mele, care insa e probabil prea mica pentru a intelege. Se uita totusi incolo, dar lisita dispare sub apa si iese altundeva. O urmaresc cu privirea si vad o a doua, care o insoteste pe malul celalalt.
Mai apoi ne continuam plimbarea pe sub micile salcii ale caror ramuri tinere ajung pana aproape de pamant. Ii arat Sofiei viitorii muguri si descoperim de unde vin fasiile acelea de verdeata. Se uita insistent la iarba pe care calcam. Dar cel mai mult o fascineaza sa pipaie scoarta copacilor. Abia are curaj s-o atinga si ma minunez de toate semnificatiile unui astfel de gest la un copil care vede asa ceva pentru prima data in viata lui, incepand sa inteleaga...

Facem o mica pauza si ne asezam pe o bancuta, unde Sofia incepe sa « verifice » cu degetele lemnul din care e facuta.
- E tot lemn, da, dar acuma e mort, ii zic eu drept explicatie. Apoi mai vad doi pitigoi cum se urmaresc veseli pe marginea unuia dintre podetele din lemn montate pentru pescari.
Pacat ca nu am aparatul foto la mine, de data asta. Dar poate gasesc niste poze facute cu alta ocazie. E un loc asa de frumos ! Pacat ca inca se mai vad urmele grosolane ale unor masinarii care au lucrat aici pentru a instala niste tevi de scurgere si au lasat dezastru in urma lor si nici urma de iarba... Dumnezeule, ma intreb ce e cu oamenii astia care nu au invatat acasa (sau la scoala) ca atunci cand mergi undeva, lasi locul respectiv asa cum l-ai gasit cand pleci de acolo. Daca nici adultii din ziua de azi nu mai gandesc astfel, ce sa ne asteptam de la tinerii pe care ii crestem acum ?

(Imagine de pe moldovabirds.blogspot.com)

Desi Sofia e fascinata de tot ce o inconjoara si priveste cuminte la lumea vie din jur, ne pregatim de plecare. Ma bucur ca mi-a venit ideea sa cobor de pe trotuar – e ca si cand am fi intrat in alt univers. Interesant cum, traind in oras – si chiar intr-unul atat de mic precum Oradea – ne indepartam atat de mult de natura. Cred ca in cultura noastra post-decembrista emancipata, urbanizare inseamna construirea unor spatii sofisticate, antropizate, care sa inlature orice senzatie de pamant, de natural, pe scurt, unde « sa se vada mana omului », sa simti ca esti « la oras ». Probabil ca unii oradeni care citesc povestea mea imi vor recomanda sa ma mut « la tara », ca acolo o fi locul naturii, nu in oras. Probabil. Si atunci imi dau seama ce diferenta este intre ratusca de plastic cu care fetita mea face baie acasa si lisitele pe care tocmai le-am vazut pe Cris, la doi pasi de casa si cat de multe a invatat in aceasta jumatate de ora pe care am petrecut-o pe malul (inca) natural al Crisului. Realizez ca exista in jurul nostru atatea lucruri simple pe care nu le mai pretuim, dar care ne pot oferi experiente, lectii si trairi incomparabil mai valoroase decat multe lucruri complicate create de om. Desigur, asta daca vrem sa intelegem mai bine lumea a carei veriga suntem. Cea mai puternica veriga sau cea mai slaba ? Hmm, nu stiu, dar asta e oricum alta discutie…

**
Tot legat de acest subiect, in cautarile mele pe internet am gasit un material util, realizat de profesori si elevi din Oradea, care prezinta Crisul Repede. Cred ca e o initiativa laudabila !
http://www.scritube.com/geografie/ecologie/Descrierea-Crisului-Repede-cu-11566.php