The Mourning for Life * De ce plângem viața

People who are close to us are dying one after the other, processes and relationships are ending, maybe we feel closure in so many ways, in so many areas of our lives; there are no more resources to draw upon, there seems to be no more time... No more seasons as before... Plants disappear, trees that we have known for a lifetime are felled and deers come out of the woods to tell us they have no more wolves to fear, for the wolves are fewer and fewer... And we are impatient, we want everything now, in our hands, manifested.

We are witnessing strange times; but this is a time of our lives, just like times of happiness and joy. It is a time of mourning. Something within us has died, together with the familiar in our world – for our world is a reflection of our soul.

Now is the time to be aware.

Allow your tears to fall and quench this universal thirst,

feed the Earth,

mourn.

If everything outside is dying, so we are inside – and viceversa. But let this be a time to live and let go. Let us understand that nothing exists on its own. Let us be aware that we mourn, so everything can be reborn, better, 

from a place of peace and love. It is in our power.

Namaste!

***

Viețile apropiaților noștri se sfârșesc una după alta, la fel ca multe procese și relații în care ne vedem implicați. Probabil simțim finaluri peste tot; nu mai sînt resurse, nu mai este timp... Anotimpurile, cum le știam, au dispărut... Dispar plante, arbori de-o viață sînt aruncați la pământ și căprioarele ies din păduri să ne spună că nu le mai e frică, deoarece nu mai sînt lupi destui... Sîntem nerăbdători, vrem totul aici, acum, vrem să vedem manifestarea imediată a lucrurilor.

Trăim vremuri ciudate, dar e și asta o perioadă a vieții noastre, la fel ca orice timp al bucuriei și fericirii. Sîntem în doliu acum. Ceva a murit în noi, așa cum ceva a murit în lumea pe care o știam – căci lumea e doar o reflecție a sufletelor noastre (și invers).

Acum e nevoie de conștiență.

Hai să lăsăm lacrimile să curgă, să potolească setea asta universală,

să hrănească Pământul – și pe noi.

Căci tot ce moare afară

arată moartea din interior. Dar și moartea trebuie trăită și lăsată să plece, iar noi poate vom înțelege, astfel, că nimic nu există în singurătate, în gol. Hai să plângem conștient și totul va renaște – în dragoste, în spirit, în pace. Infinit mai bun și dintr-un alt loc, dintr-o altă sursă, binecuvântată. Depinde doar de noi.

Doamne ajută!