Viata asta a mea… cand are ea sens, oare? Ce o face sa aiba o forma, o culoare, miros, gust, adevar... ?

Lucrurile capata sens daca noi le dam sens. Daca vedem in ele o semnificatie. Ca si scaunul pe care daca nu l-am numi scaun nu ar avea nici o semnificatie... Uneori, sensul e ascuns de multiple iluzii. Sint convinsa ca ni s-a intamplat tuturor sa credem foarte mult in ceva ce ni s-a intamplat sau ce am simtit, in ceva ce steam foarte bine, si de fapt lucrul sau fenomenul respectiv avea un cu totul alt sens decat am inteles noi…

Viata noastra din ziua de azi e incurcata. E asa pentru ca noi o facem. Pentru ca noi nu mai credem in nimic, decat poate in libertatea absoluta de-a face si de-a fi. Fara legaturi, fara responsabilitati, fara scop, fara « afterthoughts ». In realitate, nu ne mai impedica aproape nimic sa fim asa cum avem chef oricand avem chef, sa facem ce simtim ca vrem, oricand vrem. Asta inseamna oare sens ?
Cand sintem prinsi in reteaua complicata a regulilor si obligatiilor sociale, care e de fapt sensul lucrurilor pe care le facem si cine sintem noi de fapt ?

Putem trai fara sens ? Putem sa fim noi insine fara a ne simti apasati de necesitatea unui scop anume ? Ne putem regasi pe noi in fiecare moment, intr-o atmosfera de libertate mai mult sau mai putin absoluta ? Daca alegem asta, putem crede in niste reguli pe care sa le respectam si putem fi totusi suficient de liberi ca sa ne alegem un sens al vietii?

Dar ce sens are viata mea daca eu nu ma cunosc si nu ma inteleg pe mine ?